Uncategorized @ro

Noi și Gelato

Se spune că odată ce ai gustat gelato, nu te mai întorci la înghețată.

Înghețata conține 20% (sau chiar mai mult) grăsime. În cazul gelato, procentul de grăsime este între 12% – 16%, rezultând un desert mai ușor și mai sănătos.

Mixul pentru gelato se obține la viteze de amestecare mai reduse decât în cazul înghețatei, deci amestecul obținut este mult mai dens și mai fin, tocmai datorită volumului mic de aer care rămâne în compoziție.

Fiind produs doar cu ingrediente naturale, gelato are o valabilitate mult mai mică față de înghețată, garantând astfel prospețimea timp de doar 10-14 zile de la producție. Pe de altă parte, înghețata este realizată industrial și poate avea termene de valabilitate de peste 1 an.